joi, 17 mai 2012

Azi

Îţi împletesc azi cuvinte din fir mult mai delicat decat aş fi facut-o în vieţile trecute.
Voi ţese cu ele o pânză a existenţei profunde cu modele de viaţă oferite cadou de îngerii mei când au vizitat universuri pentru a primi binecuvântarea culesului de frumos .

marți, 15 mai 2012

Locul primului glas

Lăsat-am gândul pentru voi
În pustiul cu miros de ploi
La margine de viaţă roasă,
Acum seninul mă învaţă:

Din steaua cea născută ieri
Să strâng la pieptu-mi primăveri
Căci am crescut  un dor de mine
Departe-n stele ce n-au nume,

Să duc cu mine primul glas
Al dragostei ce-a mai rămas
Din frumuseţea albei flori,
Din farmecul primei ninsori.


miercuri, 9 mai 2012

Către ai noştri

Înaripaţii se trezeau
Şi lumea toată o înecau
Cu lacrimile noastre adunate
Din strigăte cu gust de şarpe

Iar din adâncurile marii
Ridică munţii de cristal
Şi o pădure în vârful minţii
Unde noaptea-i pe post de portar.

Vom pierde urma gurii noastre
Ce azi ne-a ofilit copacii
Şi-n fiecare dimineaţă
Ne vom trezi în palme cu ai noştri aştri.

Fereastra ne-a deschis-o gandul
Dar ochi încă nu ne-au crescut
Să ne împodoboască viaţa
Ce în noi mereu s-a petrecut.



duminică, 6 mai 2012

Nu ne stim

Iubim doar jumatati
Si intregului nu-i dam credinta
Ca din atatea mii de vieti
Ramanem doar cu pleoapa ninsa.

Suntem prafuitele coperti
Ce ochiul vostru nu le accepta,
Avem si poze si povesti
Dar cine ar sta sa le deschida?

Privim spre nori cu ochii deschisi
In noi va curge toata ploaia
Caci stancilor ,eu v-am promis
Va voi lasa cadou uitarea.