Înaripaţii se trezeau
Şi lumea toată o înecau
Cu lacrimile noastre adunate
Din strigăte cu gust de şarpe
Iar din adâncurile marii
Ridică munţii de cristal
Şi o pădure în vârful minţii
Unde noaptea-i pe post de portar.
Vom pierde urma gurii noastre
Ce azi ne-a ofilit copacii
Şi-n fiecare dimineaţă
Ne vom trezi în palme cu ai noştri aştri.
Fereastra ne-a deschis-o gandul
Dar ochi încă nu ne-au crescut
Să ne împodoboască viaţa
Ce în noi mereu s-a petrecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu